Culorile şi formele universului meu

Jean-Marc Vivier, artist vizual, Laval, Franţa

În data de 30 noiembrie 2014, de Sf. Andrei, artistul Jean-Marc Vivier fiind alături de scriitoare Suzanne Sens, co-autorul unui frumos album despre oraşul Laval, şi-a lansat cartea la hotelul Perierre din Laval. A fost un eveniment editorial, cartea fiind unică atât prin modalitatea în care cei doi au legat textul scris de imaginile vizuale, cât şi prin calitatea prezentării grafice.

Mărturisiri…

1. Ceea ce este frumos, elegant, armonios, estetic, ceea ce este plăcut în linii, forme şi culori poate constitui o cercetare pasionantă. Prin culoare, eu caut să evit ceea ce este ţipător şi fad. Nu doresc să surprind, să deranjez sau să şochez. Autorul François Conperin afirma: „Prefer ca ceea ce mă atinge, să fie ceea ce mă surprinde”. După părerea mea, un tablou trebuie să fie plăcut, să-ţi producă o stare de bucurie interioară.

2. Apreciez în mod particular ceea ce este îngrijit şi aplicat. (…) Atunci când pictorul se află în faţa pânzei albe, el primeşte şi misiunea de a acoperi în întregime şi de a controla dimensiunile ei.

3. Am avut întotdeauna grijă să construiesc, să elaborez, să organizez. Spontaneitatea poate prezenta un interes sigur, dar se pare că ea trebuie stăpânită şi controlată. Ea va fi foarte preţioasă şi, după ani de muncă, va permite să regăseşti un elan natural, o sinceritate tranşantă. Mi se pare indispensabil să ştii să mânuieşti tehnica, să înveţi să gândeşti înainte de a realiza ceva… Ceea ce este construit este solid şi, pe termen lung, susţine construcţia plastică. Pentru a face acest lucru, e necesar să anticipezi rezultatul final al muncii. Eu nu caut să copiez realitatea, ci să mă inspir din ea, preluând tot ceea ce mi se pare esenţial.

4. Acest mod de a face „geometrică” – acest termen vag care caracterizează destul de bine aceste tablouri – este o cale personală de reprezentare, pe care o doresc cât mai firească. Când un scriitor începe să scrie, el nu-şi spune: „voi scrie o operă romantică, suprarelistă, etc.”. Când Monet realiza „Impresie de răsărit de soare” nu ştia că este „impresionist” şi că avea să creeze o şcoală întreagă.

5. Stilul meu personal ar părea la prima vedere o îmbinare dintre prisme, planuri, linii drepte, curbe… De exemplu, putem observa planurile diferitelor tuşe care compun sau descompun cerul… Lavoisier spunea: „Naturii îi este groază de vid”…Şi eu sunt în asentimentul lui Lavoisier. Prefer întotdeauna să ritmez o suprafaţă cu planuri. Descompun atunci cerul în bucăţi, dar nu la întâmplare; fac asta în funcţie de linii, de elementele peisagistice care nu ar putea fi modificate (arhitectura, de exemplu). Făcând acestea, sunt în măsură să structurez ansamblul tabloului ca într-un joc de construcţii. Toate elementele, odată reunite, sunt puse în relaţie între ele, se armonizează şi se completează. De exemplu, o parte de cer (romb albastru) poate să-şi găsească corespondentul într-o parte de vegetaţie de aceeaşi formă şi de aceeaşi culoare. Astfel, repetiţiile făcute în spiritul ritmului naturii oferă o impresie de unitate, atunci când elementele se leagă unele de altele. În anumite tablouri, aleg o temă, un subiect geometric care va fi repetat, în acelaşi mod ca în muzică, unde melodia apare şi revine la intervale regulate. Un exemplu este acoperişul donjonului din vechiul castel Laval, care se repetă pe cer, în vegetaţie, în acelaşi loc, în cazuri diferite, după nevoi, ca într-un peisaj de J.S. Bach. Întotdeauna unitatea tabloului mi se pare esenţială.

6. În pictura mea utilizez mult diagonalele. Prezenţa acestora permite, în primul rând, să dinamizeze şi să echilibreze tabloul. În general, repetiţia diagonalelor prin linii paralele permite sublinierea dinamismului compoziţiei. Prezenţa diagonalelor permite tabloului să dobândească un centru, în acelaşi mod ca într-o mandala. Urmăresc ca în tablourile mele să redau spaţiul şi să păstrez forma. Nu mi se pare oportun să reprezint doar compoziţii cubiste. Eu nu fac „cubism”, dar folosesc suprafeţele şi planurile care se interferează. Este un mod de a trece de la două dimensiuni la trei dimensiuni. Îmi place să utilizez şi părţi minuscule de umbră şi lumină cu scopul vădit de a produce o vibraţie. Foarte des folosesc şi linii curbe sau contracurbe regăsibile la instrumentele de muzică, pentru a evoca lirismul şi fantezia. Astfel, formele rotunjite ale unei viori sau ale violoncelului se regăsesc în elementele peisajului sau în construcţia tabloului. Pentru a sugera lumina există o mare varietate de procedee; eu prefer întotdeauna contrastele. Ele pot fi uneori violente şi dau un caracter agresiv picturii. Un alt procedeu, pe care eu l-am folosit cu prioritate, a fost degrade-ul, în aceeaşi tonalitate sau într-o tonalitate diferită. Aceste tehnici permit ca tabloul să vibreze cu mai multă forţă. În prezent, folosesc mult punctele. Nu în maniera lui Seurat, care acoperă toată suprafaţa, ci mai degrabă alternând o suprafaţă cu puncte cu o alta netedă. Această manieră de lucru subliniază textura. Punctele pot fi utilizate în degrade-uri, subliniind luminozitatea şi relieful tabloului.

7. Dar muzica? Am făcut deja aluzie la muzică în diferite situaţii. Sunt atras de muzica clasică. În calitate de violoncelist amator, am adesea oportunitatea de a stabili paralele între muzică şi pictură. Îmi place foarte mult să pictez sau să desenez ascultând muzică. Muzica este o artă riguroasă atât pentru interpret, cât şi pentru compozitor. În acest joc aproximările şi mecanizarea gestului nu-şi au locul. Inspiraţia trebuie să conducă totdeauna tehnica. Eu mă inspir mult din compoziţia muzicală, pentru construcţia plastică. Uneori, eu mă inspir dintr- o melodie variind tonalitatea.

8. Am participat la numeroase expoziţii, împletind pictura cu muzica. Am făcut apel la diverşi instrumentişti la deschiderea acestora. Consider că pictura şi muzica se dezvoltă şi se îmbogăţesc reciproc şi respiră una prin alta… Dacă muzica este dinamică, nu acelaşi lucru se remarcă în pictură. Aceasta este imobilizată în general în limitele sale. Ceea ce am dorit eu în pictura mea a fost să redau dinamica lucrurilor şi a spaţiului, metamorfoza lor. Astfel, am reprezentat numeroase instrumente muzicale pentru reda rezonanţa, dar şi pentru a sugera mişcarea. Consider că pianul şi violoncelul ar putea crea o ambianţă dinamică şi sonoră. Frontierele dispar în acest caz şi atunci muzica şi pictura se topesc într-o adevărată osmoză, fiecare în serviciul celeilalte, într-un spectacol complet…

9. Pictură şi literatură. Am propus seria „Laval în 53 de crâmpeie”, alternând formele, culorile şi limbajul cu scopul de a da în acelaşi timp amploare, dar şi o mai marer largheţe tablourilor şi textelor. Pentru mine, scriitoarea Suzanne Sens a fost o excepţională parteneră… Ne lovim adesea de limite atunci când încercăm să înţelegem o operă de artă. Pentru a reuşi să se facă înţeleasă, ea trebuie să depăşească toate constrângerile şi să se elibereze de preconcepţii în scopul deschiderii porţilor visării. Trebuie să reînvăţăm în mod constant să privim, căci pericolele sunt întotdeauna rutina şi banalul.  „Laval în 53 de crâmpeie” doreşte să ofere o privire nouă asupra patrimoniului nostru arhitectural şi să suscite curiozitatea şi interesul.

10. Nu e vorba de abstractizare, nici de tehnici noi, nici de amestec de nisip, nici de improvizaţie. Putem apăsa cu un deget pe clapa unui pian pentru a exprima mânia sau supărarea, dar asta nu înseamnă muzică. Putem trasa câteva tuşe pe o pânză albă, dar asta nu înseamnă pictură. După ce ai compus peisajul, trebuie să-l structurezi, să-l organizezi în funcţie de notele dominante: linii drepte, curbe, verticale sau orizontale. Trecerea la culoare se face în trei etape: mai întâi alegem valorile, apoi culorile şi tonalitatea şi la sfârşit „acordăm” tabloul, aşa cum se acordează un instrument. Pentru realizarea unei schiţe după natură se cere în general şi o muncă de finisare, pe care nu o putem efectua în aer liber, ci doar în atelier. De aceea, pictura mea este într-un anumit fel opusă întru totul picturii impresioniste. Pentru mine, elaborarea pânzei în atelier este mult mai importantă. Astfel, atelierul este pentru mine ca un „laborator”. Acord o mare prioritate imaginaţiei şi stilizării. Ele sunt în viziunea mea cele două porţi ale armoniei.

11. Itinerarul de formare: din fragedă copilărie, am pus întrebări părinţilor despre foile de desen. Mama desena cu multă îndemânare animale pe care, mai apoi, eu încercam să le reproduc. Am fost foarte mult influenţat de peisajele marine, deoarece am trăit într-o insulă locuită de marinari ce trăiau în ritmul cadenţat al mareelor.  La colegiul din Noirmoutier am avut norocul să întâlnesc o prietenă a lui Picasso, Lucie Imbert, care m-a ajutat să descopăr universul magic al formelor şi culorilor. Am urmat cu multă perseverenţă şi regularitate ucenicia în domeniul desenului şi al picturii la Sables d’Olanne, la Nantes şi la Laval. O muncă niciodată întreruptă. Am realizat prima mea expoziţie în 1985 la Salorges de Noirmoutier cu 40 de tablouri peisagistice din insulă, realizând un frumos succes.

12. Realizări:
Ulei. În catalogul meu veţi găsi multe peisaje. Peisaje din Laval, din Mayenne sau din insula Noirmoutier. Marinarii ocupă un loc de referinţă. De asemenea, am pictat numeroase tablouri cu natură moartă de factuă clasică sau preclasică. Veţi găsi aici mai multe serii distincte: seria africană, format pătrat, legume şi fructe, peşti, etc., dar şi instrumente muzicale, mai ales violoncel, violă, contrabas, pian şi clavecin.
Portrete: De remarcat importanţa decorului. Suntem departe de fondul negru care a bântuit lucrările artistice secole de-a rândul.
Desene: Puţină natură moartă, în mod esenţial peisaje. Peisajele din Laval (cu seria „Laval în 53 de crâmpeie”), din Mayenne, din Noirmoutier. O altă serie este inspirată din cărţile poştale stilizate.
Acuarelă: Am realizat câteva acuarele, în mare parte peisaje. Este o tehnică interesantă, care prezintă cu siguranţă numeroase avantaje, în special această transparenţă, această lumină şi delicateţe care seduce mulţi amatori. De atunci, prefer pictura în ulei pentru profunzimea şi vigoarea ei.

În loc de concluzie.
Sunt convins că artistul este persoana însărcinată cu o funcţie nobilă, cea de comunicare şi de împărtăşire, de liniştire şi de reconfortare. Mesajul precis din partea mea pentru privitori este că scriitura înseamnă artă. Pictură enunţă multe lucruri şi se dovedeşte adesea vorbăreaţă… Un tablou trebuie să poată fi „citit” imediat, spectatorul poate să opteze însă şi pentru o lectură mai profundă. Într-o pictură locuită de gândire şi spiritualitate, întotdeauna ăşi va găsi loc şi o grădină interioară, un univers armonios, pasionant în care ar putea apărea Binele, Frumosul şi Ospitalitatea.

Fiecăruia îi doresc să întredeschidă poarta…