Confesiuni – Rodica Postolache

Lucrare de Rodica Postolache – Luceafărul

Rodica Postolache a debutat pe simeze în anul 1968 şi are o activitate artistică impresionantă, dovedită prin participarea la optzeci de expoziţii colective de arte vizuale şi organizarea a treizeci şi patru expoziţii personale în ţară şi în străinătate. Anul 2011 îi încununează munca artistică prin publicarea unui album de artă ce grupează principalele cicluri de lucrări ale autoarei.

Aşa cum a mărturisit autoarea la finisajul expoziţiei din 1.11. 2014, la Galeria de Artă „Dava 77” din Piatra Neamţ, crezul artistei este configurat în jurul celebrei mărturisiri a pictorului francez Maurice Denis, care la începutul acestui secol spunea că „ nu trebuie să uităm că un tablou este un suport plan pe care pictorul aşterne culori, într-o anume ordine”.

Ceea ce înţelege artista din aceste, deja celebre observaţii, este legătura, armonia ce se află dincolo de imaginea picturală, este faptul specific pictural, pe care îl putem numi şi creativitatea. Acest ceva în acelaşi timp autentic, dar şi amornic, autoarea l-a descoperit după îndelungi meditaţii şi exerciţii, autoarea înţelegând că ritmurile plastice şi raporturile dintre culori stau la baza limbajului specific al picturii.Prin contraste şi raporturile acestora cu formele plastice, artista ne invită la o meditaţie întru descoperirea sensului artei şi, în speţă, al picturii.

Pictura şi expresia sa specifică se afirmă, în primul rând, printr-o suprafaţă pictată, şi doar fortuit şi accidental, pictura foloseşte perspectiva, materialitatea, şi decoraţiunea.

Rodul acestor meditaţii ar putea fi şi reîntâlnirea cu un spaţiu arhaic, comun tuturor, care în viziunea Rodicăi Postolache, este şi o încercare de pătrundere în „abisurile propriului eu”, aşa cum mărturiseşte artista.

Confesiunile picturale ale Rodicăi Postolache nu sunt simple experimente, ci se vor a fi sensuri plastice.

Mai trebuie menţionat că tot timpul, artista caută esenţialul în arta sa. Nu orice trăiri sunt importante-consideră artista, ci doar acele trăiri care pot îngemăna generozitatea de a împărtăşi, cu sinceritatea demersului şi cu calitatea expresiei.

Prin intermediul creaţiei, autoarea se reîntâlneşte cu sine şi reînvie propriile amintiri, le readuce în prezent şi le redă o nouă viaţă, o nouă calitate a trăirii, prin intermediul iniţierii în tainele contrastelor cromatice. Pictura artistei este şi o invitaţie, dar şi o iniţiere. Unde şi prin ce? La reinvestirea sentimentelor umane, cu frumuseţe şi sinceritate.

Într-o lume invadată de imagini prefabricate, lucrările artistei prezentate cu ocazia acestei expoziţii îl readuc în prim plan pe Mihail Eminescu şi mereu actuala contradicţie inerentă omului şi prezentată atât de magistral în poezia „ Luceafărul”.

După cum sublinia şi Constantin Noica în lucrarea sa „Introducere în miracolul eminescian”: „O lucrare este întotdeauna refacerea unui act de demiurgie şi o sărbătoare… este o strămutare a omului în alt timp şi o reaşezare a omenescului din noi prin acel acrhaeus comun tuturor”.

Pictura autoarei este o metaforă vie, este aşa cum am mai spus, chemare şi iniţiere în acelaşi timp spre descifrarea tainelor picturii, prin intermediul recursului la amintiri, la puterea fanteziei şi intuiţiei exprimate prin culoare.

Am putea concluziona, împreună cu artista, că adevăratul scop al picturii este căutarea spaţiului comun ce reprezintă, de fapt, şi sensul creativităţii autentice.

prof. Gh. Cuciureanu