Oraşul din poveste

La poalele unui munte
Mândru, falnic şi trufaş,
Ca o boabă de lumină,
Stă pitit un mic oraş.

Prevestind o zi frumoasă
Se-nalţă măritul soare;
Şi, cu glasuri ascuţite
Păsările-ncep să zboare.

Atmosfera-i mai tihnită;
Sub copacii ruginii,
Lângă apa liniştită,
Se-aud glasuri de copii.

Peisajul e tomnatic;
Adierea mai domoală;
Un copil mai sturlubatic
Se-ndreaptă grăbit spre şcoală.

Şi deasupra-i se ridică
Cernegura cea semeaţă
Protejându-l ca un paznic
Cu pădurea ei măreaţă.

Iar ei poalele-i sărută,
Oglindind astre cereşti,
Bistriţa ducând departe
Tainicele ei poveşti.

Şi gigant se vede-n zare,
Ca adevărat străjer,
Turnul lui Ştefan cel Mare
Vechi, bătut de ploi şi ger.

Tot martor a fost şi dânsul
Ca şi-a Neamţului cetate
Multor cotropiri de care
Ani întregi am avut parte.

Jos, la poalele Cetăţii,
Susurând sub bolţi celeste,
Dând farmec pustietăţii
Curge-Ozana din poveste.

Ea murmură liniştită
Ducând basme, mii, cu dânsa
Încă de atunci, când Nică
Mergea la scăldat într-însa.

Iată soarele se-ascunde
După dealuri aurind;
Şi-n a valurilor unde
Mici scântei răsar lucind.

Mândra noapte se aşterne
Peste-ntregul meu ţinut.
– Noapte buna, orăşele
Unde mare am crescut.

Liulea Nicolae, 17 ani, Colegiul Naţional „Petru Rareş”, prof. îndr. Iftimie Magda