Prin fiinţare, spre starea de pace

Privesc în gol. El mă preface
Într-o indestructibilă clipă de pace.
Privesc în gol. M-aplec peste clipă
De false iluzii fac iarăşi risipă.
Se-adună toţi norii ce-mi răcolesc cerul
Sub privirea lor mută găsesc adevărul
E vară toridă-n amestec de ploi
Sufletul cată-nflorirea şi-apoi
Umple iar golul acesta imens
De-a trăi clipa cea plină de sens.
Merg înainte spre golul-lumină
Şi caut în solu-mi să prind rădăcină
Şi-n crengi în spirală mă răscolesc
Să-mplinesc dorul prin care cresc.
Şi golul se umple cu a ta lumină
Cine eşti oare, vinovat fără vină?
Cât de departe te-am rătăcit
De-am lăsat golul să vină tihnit
Şi să absoarbă atâta uitare
În timpul acesta abstract care doare?
Privesc iarăşi golul. Din nou mă preface
Prin fiinţare, în stare de pace
Şi-ntreaga-mi făptură se înseninează
Sub calda lumină ce mă veghează
Şi dinlăuntru, şi din afară
Sub aripa-i tandră, din frenetica vară.

Gabriela-Mihaela Pruteanu – 25 iunie 2013