La origine, cuvântul “mandala” semnifica “cerc”. Sub acest nume, regăsim imagini organizate în jurul unui punct central. Acestea pot conţine şi multiple forme geometrice şi simbolice.
Desenul poate fi foarte complex, întalnit in această manieră la călugării tibetani. Aceştia ordonează imaginea după reguli foarte stricte de compoziţie care exprimă întotdeauna o experienţa interioară, aceasta poate fi simbolizată printr-un punct în mijlocul cercului.
Oamenii au creat mandale de toate felurile, în toate epocile şi în toate punctele planetei.
Decorarea obiectelor uzuale şi rituale, planurile templelor şi oraşelor, figurile de dans, realizări tehnice (orologiu, moară). Ne vom amuza să căutăm şi să descoperim aceste imagini în jurul nostru. Trăim de fapt într-o pădure de mandale.
Practica mandalei relevă o experienţă milenară care rezonează în profunzimile fiinţei umane.
Sunt puţine figurile atât de simple şi în acelaşi timp purtătoare de sens.
Structura organizării sociale (şcoală, profesori, director, naţiune, consiliu de miniştri, rege sau preşedinte), poate fi reprezentată de asemenea prin intermediul mandalei.
Daca centrul organizaţiei nu-şi face datoria (care este în primul rând acela de a organiza structura, de a drena energiile şi nu de a confisca puterea) sistemul devine haotic, disonant, explodează, se dezorganizează.
(Traducere Florica Cuciureanu)
Trăirea cotidiană în clasă, adesea tot mai dificilă, ne aduce pe noi adulţii în starea de a ne pune întrebări asupra stării interioare a copiilor. Vom constata astfel, că, elevii supuşi la presiuni contradictorii de către părinţi, de profesorii anxioşi, dar şi supuşi propriilor nevoi vitale de explorare, de spaţiu, de mişcare şi de libertate, sunt într-o stare crescândă de nervozitate şi disperare. Societatea noastră nu le mai furnizează referinţe stabile, proiecte de creştere coerente şi mobilizatoare. Atat adulţii, cât şi copiii, au nevoie urgentă de a reveni în centrul fiinţei lor, pentru a regăsi aici sensul permanenţei, pentru a relua contactul cu un proiect intim şi pentru a avea sentimentul că există în ei înşişi.
Trebuie să dăm copilului puterea de a fi în mod real un subiect şi un constructor al propriei autenticităţi, prin intermediul a ceea ce este esenţial şi neschimbător în persoana sa, ajutându-l să fie în acelaşi timp şi un observator al propriului său organism.
„Învăţătoare fiind în şcoala maternală, în cea mai mare parte a carierei, am constatat, de-a lungul anilor că, atât copiii, cât şi adulţii, reuşeau tot mai greu să-şi fixeze atenţia, să se mobilizeze pe un subiect, pe un proiect, fiind parcă în afară de ei înşişi. Observând acest fapt, am început să caut o “cheie”, şi am găsit-o, atunci când am ascultat o conferinţă de Antoine de la Garanderie. Acesta printre altele a spus: “e doar o problemă de evocare mentală”. Am înţeles atunci că orice informaţie care trebuie preluată de către memorie, trebuie să fie reformulată interior de către cel care o primeşte”. (Marie Pre – Mandala în şcoală).
Mandala este un instrument de re-centrare al psihicului uman.
Exerciţiile de recentrare, după cum indică şi numele lor, permit regăsirea traumelor personale, revenirea la calm, retragerea şi reînvierea sentimentelor şi a resurselor interioare. Ele propun de exemplu, metode de observare a respiraţiei, de ascultare a zgomotelor interioare, de concentrare vizuală, de creaţie a imaginilor mentale şi unele exerciţii corporale ca cele de automasaj, întinderi şi posturi de relaxare …
Lucrul cu mandala se adăugă la aceste tehnici făcând apel la creativitate, furnizând o structură sigură, aleasă sau construită de elev, exprimând deci căutarea sa a echilibrului personal. Copiii iubesc mult mandala. Cine nu-şi aminteşte de perioada de preadolescenţă când desenăm tot timpul cu linia şi compasul? Vom constata că cel mai adesea copiii cei mai turbulenţi sunt cei mai “bulimici” de mandale. Este un moment magic în viaţa clasei, spun utilizatorii.
De ce această pasiune pentru un simplu coloriaj? Cred că am găsit motivele acestui interes uimitor în studiile de neuropedagogie ale cercetătoarei Helene T.Fabre.
Nu este întâmplător că imaginea concentrică din orice mandală este prezentă în toate culturile:
“Omul se regăseşte” complet în această structură care este schema de bază a funcţionării fiinţei la toate nivelurile şi în particular aici, la nivelul cerebral.
Bineînţeles, ceea ce este expus aici e foarte schematic. Funcţionarea creierului uman este atât de complexă şi comportă încă atâtea necunoscute, încât aceste date simplificate, menţionate în aceste pagini nu ne permit decât o abordare aproximativă a realităţii activităţii cerebrale.
Ea tinde să stabilească o pasarelă între Neuro-Ştiinte şi Pedagogie. Avem acum instrumente capabile să analizeze creierul uman “în activitate” şi este posibil de a înţelege mai bine strategiile utilizate de către “elev” în timpul informării (activităţii de informare).
Toate acestea ne determina să adoptăm o intervenţie pedagogică la aceste noi cunoştinţe “spre o mai bună gestionare a resurselor şi a potenţialităţilor elevului cât şi a educatorului.” (Marie Pre)
Pe schema care urmează sunt exprimate cele şase (6) realităţi ireductibile ale funcţionării creierului uman, cele în faţa cărora ne găsim în orice moment al activităţii noastre pedagogice.
Nerespectarea sau neluarea în seamă, neconştientizarea unuia dintre aceşti termeni, antrenează eşecul inevitabil al muncii noastre. Dacă le păstrăm prezente în noi în orice moment, ele vor fi motorul nostru dar şi apărătoarele nostre.