Mobilierul

În amintirea tatălui meu:
„Atunci când în viață ai pierdut cărarea și îți este greu să o regăsești,
adu-ți aminte de ce ai învățat lângă cei dragi.’’

INTRODUCERE

Plec în realizarea acestei lucrări de la convingerea că trăim în prezent într-o perioadă a surogatelor pentru că originalele clasice sunt prea scumpe pentru a fi acceptate.

Întrebarea „cât costă ?” revine în permanență iar răspunsul valoric trece ca un fulger prin sistemul nostru de clasificare urmat instinctual de gestul imaginar de a te feri spus vocal „prea scump”. Apoi continuându-ne drumul zilnic printre plasticurile accesibile și facile care ne transformă fiecare minut a vieții noastre într-o insatisfacție amară dar consumată ca gestul pontajului sfârșitului de program.

În condițiile acestea instinctul nostru pentru frumos se atrofiază pe zi ce trece ne utilizându-l și acceptăm urâtul în viața noastră ca pe ceva normal,iar el pune stăpânire pe noi ,pe tot ce suntem noi, urâțindu-ne.

Mă trezesc câte o dată că strig ca un apucat „mi-e dor de ceva frumos” și strigătul meu se izbește de zorgănitul de tablă al condiției mele zilnice și nu am de ce mă prinde să mă salvez din banalul cotidian. Doar amintirile trecutului îmi m-ai sprijină bântuirea prin lumea concretă pentru vremuri mai bune ce vor veni pentru ceilalți.

Mă simt bogat ca posesorul unei comori pe care am furat-o când eram tânăr și am ascuns-o într-un loc știut numai de mine , iar licărul ei îmi dă speranța într-o lume mai bună.Comoara e tot ce am stâns de la dascălii mei,de la colegi și prieteni .

Ce lume trăim acum !

Îmi este milă de generațiile acestui timp . Valorile clasice au fost minimalizate de un pluton de mediocri certați cu legile frumosului ,consumatori de grotesc ce ne crează o lume hidoasă forțându-ne să ne dezvoltăm fără lumina frumosului .Dacă eu pot face referire atunci când urâtul simnt că mă învăluie, la licărul valorilor ce mi-au ghidat viața, ei copiii aceștia pe cine vor chema în ajutorul ființei lor ?

Vreau ca această lucrare să fie raza de lumina ce poate lumina pasajele umbrite ale multora din noi care caută ,,o salvare”.

MOBILIERUL

Mobilierul este un obiect util care răspunde la două cerințe în același timp :

funcționalitate și obiect artistic .

Mobilierul a apărut în urma unei nevoi umane și a evoluat o dată cu dezvoltarea individului și a societății din care face parte.Un studiu istoric asupra scrierilor care au tratat evoluția omului și societăților de-a lungul timpului ne confirmă o concluzie importantă pentru evoluția mobilierului :fiecare piesă de mobilier își are un început bine definit în viața omului iar în timp aceasta și-a perfecționat calitatea pentru care a fost creată .

La început a fost nevoia de a șede .Astfel au apărut piesele de mobilier pentru ședere reprezentate în general de scaune.Destinația lor și modul de viață al oamenilor au influențat forma de bază a acestuia,iar gustul artistic și materialele folosite au creat detalile.

Strămoșul mobilierului pentru ședere îl reprezintă taburetul,cea mai simplă și primitivă formă,fără spătar,multifuncțional și cel mai puțin practic.Piesa a devenit mai confortabilă prin adăugirea unui spătar și apoi a unor cotiere transformându-l în scaun și apoi în fotoliu.Tot în categoria mobilierului pentru ședere întâlnim banca și canapeaua,rolul acestora fiind la fel ca a scaunului dar permite șederea mai multor persoane în același timp.

La mobilierul pentru ședere înălțimea picioarelor pentru a sta comod ,trebuie să fie 45- 50 cm,adâncimea șezutului 35-70 cm,înălțimea spătarului măsurată de la baza piciorului din spate minim 85 cm, iar înălțimea cotierei de 65-75 cm.Pentru un confort mai mare ,mobilierul pentru ședere trebuie să aibă atât șezutul cât și spătarul înclinate spre spate cu câteva grade.

Materialul de bază în construcția mobilierului pentru ședere îl reprezintă lemnul, dar întâlnim și bambusul, metalul iar uneori piatra. Un material dur face neplăcută șederea îndelungată, de acea s-au folosit pentru a da flexibilitate șezutului și spătarului, împletituri din trestie, piele, textile sau cauciuc, astăzi avem arcuri sau poliuretan și perne tapițate.

Nevoia de a se hrăni, a făcut să apară masa. Masa după mobilierul de ședere este cea mai veche piesă de mobilier. Principalele întrebuințări ale acesteia sunt pentru servit hrana, de lucru sau expunere.

Masa reprezintă grupul de mobilier cu suprafețe active.

Componentele principale ale unei mese sunt :

• tăblia care reprezintă însăși suprafața de lucru.Poate avea diferite forme: pătrată dreptunghiulară,poligonală,circulară sau eliptică.Materialul din care este confecționată îl reprezintă lemnul,dar poate fi confecționată și din marmură,metal sau sticlă.
•  picioarele mesei reprezintă suporții de sprijin.Există mese cu un singur picior ,cu două ,trei ,patru sau mai multe picioare.Picioarele pot fi prismatice sau strunjite,drepte sau curbate înspre interior sau exteriorul tăbliei.Tăblia mai poate fi susținută de două elemente în cruce sau de două panouri laterale, legate prin una ,două sau mai multe legături.
• sistemul superior de legătură a picioarelor este realizat dintr-un cadru care împreună cu picioarele sprijină blatul.În legăturile dintre picioare pot fi montate sertare sau panouri pentru diferite întrebuințări .
• sistemul de legătură inferior care poate fi sub formă de ramă poligonală,în forma literei H sau în cruce. Sistemul nu este prezent la toate mesele.

Mărimea meselor diferă în funcție de destinația lor,dar înălțimea acestora este cuprinsă între 75-80 cm.Cu totul aparte discutăm despre măsuțele joase sau stilul fantezie a căror înălțime este cuprinsă între 45-60 cm.

De la masa obișnuită au derivat mesele de lucru,respectiv masa de scris care ulterior a devenit cunoscutul birou.

La birou panourile laterale care sprijină tăblia s-au transformat în corpuri închise cu uși sau sertare pentru depozitarea lucrurilor necesare scrisului .

Mesele de lucru care le întâlnim sub denumiri de tejghele sau bancuri de lucru ,sunt acelea pe care se efectuează o activitate de producție sau comercială .Latura artistică este diminuată considerabil, la acestea primează soliditatea și ergonomicitatea operațiunii ce se efectuează pe ea sau în jurul ei.Tăblia sau suprafața de lucru se sprijină pe picioare solide sau panouri.Sub tăblia principală există spații de depozitare în sertare sau pe simple poliți.

Nevoia de odihnă a făcut posibilă apariția patului.

Ca stuctură constructivă paturile sunt formate din patru picioare și elementele de legătură dintre ele : cele din față și spate mai scurte iar cele din laterale mai lungi în funcție de lungimea corpului uman , sau un panou față ,un panou spate și între acestea legăturile laterale amintite.Paturile au evoluat dimensional și estetic la fel cum s-a întâmplat cu toate tipurile de mobilier ,dar cel mai important la un pat a fost evoluția elasticități suportului de dormit .Materialul din care s-a confecționat patul este lemnul dar în diverse cazuri s-a folosit și metalul .

Depozitarea hainelor,diverselor lucruri și a obiectelor s-a făcut la început în lăzi.Lada reprezintă istoric prima piesă de mobilier pentru depozitare, are forma unei cutii cu pereți drepți, curbi sau evazați spre exterior la partea superioară ,sprijinite pe picioare scurte.Lada la începuturile istoriei cumula mai multe atribute : păstrare ,ședere și odihnă.Specializarea pieselor de mobilier din cele trei grupe a făcut ca lada în timp să aibă doar rol de păstrare și aceasta în anumite limite.

Piesele de mobilier de forma dulapului au fost foarte rare în antichitate.Romanii aveau dulapuri simple cu două uși caracterizate de funcționalitate. În evul mediu timpuriu dulapurile le găsim în biserici și mânăstiri.Dulapurile devin mai frecvente în perioada gotică de unde evoluția și importanța lor crește treptat spre cea ce vedem în zilele noastre.

Din perioada Renașterii, dulapul își diversifică funcționalitatea spre piese specializate în depozitare dar și în expunere ca: bufet , vitrină, comodă, noptieră.

Constructiv sunt asimilate cu un paralelipiped format din panouri pline sau rame cu tăblii, sau două paralelipipede : unul inferior și altul superior. Frontul este format dintr-o ușă sau mai multe. La interior în majoritatea cazurilor depozitarea se face pe rafturi sau agățate pe bare. Materialul care stă la baza construcției dulapurilor este lemnul.

Activitatea umană devenind tot mai complexă, a înlesnit apariția unei diversități de alte piese precum: cuierul, rama fie ea de tablou sau de oglindă, paravanele, scările, stâlpii.

DIMENSIONAREA

A doua etapă în realizarea oricărei piese de mobilier este dimensionarea acesteia .Dimensionarea reprezintă atribuirea corectă a dimensiunilor în așa fel încât piesa să răspundă scopului pentru care a fost creată.

Scopul este satisfacerea nevoilor omului.

OMUL a devenit măsura oricărui lucru folosit de el:înălțimea sa ,dimensiunile membrelor,deschiderea brațelor,distanța pasului și posibilitățile sale de mișcare au constituit și vor constitui măsura după care se realizează orice piesă de mobilier.

Putem spune că așa a apărut în timp și s-a consacrat noțiunea de dimensiune umană.

Dimensiunea umană nu este o constantă,aceasta are o valoare diferită pentru indivizi ce formează o societate oriunde se găsește aceasta în timp și spațiu.

În momentul de față ,antropometria este știința modernă care stabilește exact dimensiunea umană, în funcție de rasă, sex sau vârstă .Dimensiunea care se folosește în proiectarea pieselor de mobilier este o dimensiune umană medie.

O altă noțiune care a apărut prin comparația dintre dimensiunea umană și mobilier este proporția umană.

Proporția este expresia unui raport între dimensiunile unor obiecte.Obiectele formează un întreg.Raportul se poate referi la obiecte între ele sau la obiecte și întreg.

Proporția umană reprezintă raportarea părților unei piese de mobilier la dimensiunile anatomice ale omului.

Punerea în practică a proporției la piesele de mobilier a avut în primul rând observarea directă dar și prescripțiile izvorâte din activitatea meșteșugarilor care au scos în evidență curente religioase ,politice și sociale.

Proporția este o lege ce guvernează întreg universul.Aceasta există în tot ce facem .

Omul a ținut să exprime abstract printr-o relație matematică ce de fapt există sub autoritatea naturală numită bun simț.

Toate piesele de mobilier reprezintă forme geometrice spațiale ,deci sunt caracterizate de trei dimensiuni:lungime,lățime și grosime sau adâncime

Legea proporției care guvernează corpurile geometrice fie ele plane sau spațiale poartă denumirea de SECȚIUNEA DE AUR.

Ce este secțiunea de aur ?

Pe un segment de dreaptă AB , se află o infinitate de puncte

Dintre toate acestea unul singur C împarte segmentul AB în două părți inegale încât rezultă relația: AB/AC=AC/CB

Segmentul AB împărțit inegal de C în două părți inegale astfel încât segmentul mai mare este media proporționată între segmentul întreg și segmentul mai mic:

AC=CB x AB

Dacă notăm AC cu M( major) și CB cu m(minor) rezultă că: M=m(M+m)

Acest mod de a secționa un segment are multiple proprietăți foarte interesante fapt pentru care a fost denumit SECȚIUNEA DE AUR.

În mod convențional raportul M+mM =Mm care este un raport supraunitar îl notăm cu s (φ)

Valoarea numărului de aur φ este 1,61803398874_ _ _

Iar MM+m = mM care este un raport subunitar îl notăm cu 1s ( 1ᶲ)

Valoarea lui 1ᶲ este 0,61803398874_ _ _

Secțiunea de aur este suverană în regnul vegetal și cel animal.La cele mai multe specii vegetale sau animale ,părțile componente ale unității vegetale sau animale se află între ele în raport s sau 1s

Ombilicul împarte înălțimea totală a corpului omenesc conform secțiunii de aur

ORNAMENTAREA

A treia etapă în realizarea mobilierului a fost ca acesta să răspundă la nevoia de frumos prin formă și ornamentație.

Omul a ținut încă din zorii existenței sale pe Pământ să-și înfrumusețeze uneltele de luptă și lucru ,dar și locurile unde sălășluia cu modele inspirate din natura înconjurătoare,frunze,flori,fructe și animale.Le-a reprodus în felurite forme și dimensiuni după modul lui de înțelegere dar animat de trăiri incipiente către frumos .

Rădăcina psihologică a nevoii de ornamentare a tot ce îi este conjurător își are explicația în apariția lui divină,iar frumosul pe care îl reproduce ne duce treaptă cu treaptă spre înțelegerea tot mai profundă a Universului cu care ATOTFĂURITORUL LUMII l-a înconjurat.

Ce este ornamentul?

Ornamentul este un simbol a unui element vegetal, animalier,geometric sau uman reprodus după criterii complexe ,respectând trăsăturile considerate a caracteriza elementul original.

Ornamentația e ste un complex de ornamente.

Acestea au legătură între ele și acoperă o suprafață respectând legile compoziției,exprimând o idee unitară cu scopul de a răspunde unei idei estetice

Ornamentația întâlnită pe lucrările de artă are câteva surse de inspirație ce pot fi enumerate astfel:motive geometrice,motive vegetale ,motive animaliere și motive umane.

Motivele geometrice sunt reprezentările cele mai vechi din istorie.

Au început cu un punct apoi au evoluat cu linia, finalizând cu figuri complexe reprezentate din combinațiile figurilor de bază:triunghiul,pătratul,dreptunghiul,cercul ,elipsa .Ornamentele din linii drepte ,frânte sau curbe sunt un capitol important în istoria ornamentației.

Torsada reprezintă o linie curbă

Meandra reprezintă o linie curbă sau frântă

Împletiturile reprezintă linii curbe care se întrepătrund unele cu altele

Spirala reprezintă o linie curbă care pleacă dintr-un punct și se rotește pe raze diferite până la infinit

Acestea sunt reprezentate în bandă sau în panou .

Perla rotundă sau ovală ,denticulii dreptunghiulari sau triunghiulari.

Punctul de diamant.

În grupa motivelor geometrice includem și motivele inspirate din arhitectură .Motivele arhitecturale sunt motive geometrice rezultate din combinația formelor simple atât în plan sau spațiu,racordate între ele cu ajutorul arcelor sau linilor frânte.Din motive enumerăm:

Motivele astrale întâlnite în ornamentație sunt tot motive geometrice reprezentate din poligoane realizate din linii frânte sau forme geometrice realizate din linii curbe.

Tot din categoria motivelor geometrice fac parte și simbolurile foarte vechi cu înțelesuri date de stămoși .

Motivele vegetale:au fost folosite în ornamentație datorită formei și culorii acestora.Din familia motivelor vegetale fac parte frunze,muguri,fructe,ramuri,buchete,ghirlande,coronițe,împletituri,chenare florale,coșuri și vaze cu flori.

Cel mai întâlnit motiv floral îl reprezintă frunza de acant ,apoi intr-un registru mai puțin numeric găsim palmeta.Palmeta reprezintă un motiv floral imitând frunza de palmier cu un număr impar de lobi.

Din ornamentația cu motive vegetale enumerăm: frunza și crenguța de laur , cea de măslin , vița de vie , iedera ,feriga,frunza de stejar, de arțar , de castan, de platan și paltin, frunza de volută și dovleac, de lotus , de papirus și trifoi.

Motivele ornamentale vegetale au o reprezentare diversă funcție de diversitatea localizării geografice și importanța simbolistică a zonei.Un exemplu îl reprezintă ramura de măslin simbol al păcii,împletită în coroniță reprezintă premiul învingătorului în jocurile olimpice.

Florile au constituit motive de inspirație pentru ornamentări.Cele mai întâlnite sunt florile de crin,trandafir,margareta ,crizantema,laleaua,florile de măr și cireș,florile de câmp și orhideea.

Dintre fructe, strugurii,ghinda,capsula de mac,ananasul,mărul ,para ,pruna ,căpșunele ,murele ,conurile de rășinoase și spicele de graminee au constituit motive ornamentale mai des utilizate.

Ornamentele vegetale se prezintă în cele mai multe cazuri în structuri complexe asociind frunze,fructe ,flori și ramuri ,caracteristice unui anumit stil sau curent artistic.

Motivele ornamentale animaliere sunt folosite în ornamentică cu rol de a simboliza puterea ,cruzimea , victoria,noblețea sau jertfa.

Astfel, leul reprezintă motivul ornamental cel mai întâlnit. Capetele unor animale ca taurul,berbecul sau câinele sunt folosite pentru ceea ce reprezintă ele : forță, hotărâre sau vigilență.Piciorul de căprioară sau copita de taur sunt folosite pentru a sugera delicatețe sau stabilitate.

Păsările nu au putut lipsi din motivele de inspirație . Astfel vulturul sau acvila simbolizează tenacitatea ,vigilența dar și robustețea. Păsările exotice precum păunul reprezintă paleta coloristică vie, încântătoare ochiului. Lebăda a fost motiv de ornamentație pentru grație și frumusețe.

Dintre animalele marine, ornamentația a reprodus forma perfectă pe care natura a desenat-o în scoică sau în formele curbe ale delfinului.

Șarpele este un simbol al șireteniei și a reprezentat în cele mai multe cazuri partea întunecată a vieți.

Din lumea insectelor motivele ornamentale au reprodus scarabeul,scorpionul,fluturele sau libelula.

Paleta ormanentală inspirată din lumea animalelor este mai redusă datorită transpunerii mai greoaie a formelor acestora dar și unor concepții restrictive impuse de anumite religii.

Există în ornamentație o lume a animalelor fantastice care îmbină

sau alătură forme și trăsături ale diverselor animale reale într-unul singur după închipuirile binelui sau răului.

Cele cinci animale fantastice sunt:dragonul,grifonul,himera ,inorogul și vasiliscul.

Motivele ornamentale inspirate din figura , corpul și activitățile umane au avut rolul de a pune în prim plan figura emblematică a celuia ce este.El a dat chip realului dar și fantasmagonicului la chipul și asemănarea lui.Trăsăturile umane le întâlnim de la zeii Egiptului Antic la exponenții religiilor creștine sub variate forme și expresi artistice.

Dintre acestea Atlanții și Cariatidele , prin forță sau delicatețe au constituit baza de sprijin în construcția operelor artististice.Figuri mitologice ca zeii Antichității , dar și eroi sau alte personaje au fost reprezentate ca ornamente pentru simbolul dorit de artist să-l exprime prin arta sa.

Figura umană nu afost niciodată reprezentată singură.Ea a fost înconjurată tot timpul de activitatea ce o desfășoară în mod reprezentativ,astfel aceasta a fost completată de arme ,unelte de lucru sau obiecte de cult.

Sursele de inspirație au fost aduse din planul real în planul decorat prin operația de silizare.

Stilizarea este o traducere în care autorul își exprimă punctul de vedere asupra realității obținând ornamentul și suprafața ornamentată.

Multe surse naturale nu seamănă cu ornamentul realizat dar obiectul final și anume ornamentația trebuie să-și realizeze finalitatea și să răspundă la atributele estetice pentru care s-a cerut ornamentarea suprafeței.

Tehnica stilizării urmează o serie de pași.Întregul parcurs de la real la ornament, fie că acesta se referă la motivul vegetal ,animalier ,uman sau geometric, a trecut prin filtrul viziuni și personalității umane :un amalgam de realitate ,ficțiune ,religiozitate și voință.Toate acestea au dus la apariția de curente și școli care și-au pus amprenta asupra rezultatului ce îl putem contempla noi : ornamentația pe care o acceptăm sau nu ,o ignorăm sau o combatem dar coabităm zilnic cu ea.

Ornamentarea pieselor de mobilier are rădăcini estetice comune cu toate operele sau producțilede artă ale omului .Filosofia obținerii unei piese de mobilier este una simplă, ea răspunde unei necesități.

Dacă studiem registrul aceleeași piese de mobilier cum ar fi dulapul cu două uși observăm că în epoca romanică acesta este simplu și practic .Evoluează prin istorie la registrul ornamentației până când forma este subjugată de aceasta.Apoi dintr-un moment înregistrat în epoca modernă dulapul începe să-și aerisească ornamentația ajungând în momentul de față la aceeași formă simplă și practică .Ornamentația actuală se sprijină doar în culoarea suprafețelor și accesorilor metalice.

Anliza piesei din punct de vedere al ornamentației trebuie făcută :cu-i se adresează în același moment istoric:dulapul cu două uși va fi unul simplu , practic și sărăcăcios ornamentat pentru un utilizator provenit din pătura socială mai puțin potentă și altul va fi pentru un reprezentant bogat .Pentru acesta din urmă dulapul va deveni mai mult obiect de artă.

Ornamentația unei piese de mobilier ține de tradiția zonei geografice și curentul artistic al momentului istoric.

Forma piesei poate accepta ornamentarea sau nu 😮 formă simplă poate fi bogat ornamentată față de o formă complexă care o respinge pentru a nu produce excese.

Ornamentația mobilierului se desfășoară în general pe suprafețe plane scoțând ansamblul piesei din monotonie,dându-i acestuia amprenta caracteristică tipului de ornament utilizat.

Dacă forma mobilierului nu atrage atenția ,atunci ornamentația lui trebuie să completeze detinația acestuia în mediul care ființează sau să conlucreze cu acesta la ideea enunțată.

Forma de bază paralelipipedică a oricărei piese de mobilier își schimbă conturul transformându-se sub influența linilor curbe sau frânte.Această idee prin care mobilierul capătă alte mesaje în urma transformări conturului exterior nu reprezintă un obiectiv al cărții .Obiectivul principal îl reprezintă importanța ornamentației pe mobilier.

La forma piesei de mobilier vine în mod creativ ornamentația care completează întregul introducându-l într-un ambient..Tipul de ornament poate fi divers influențat de o multitudine de factori care țin de nivelul de pregătire a celui care crează piesa de mobilier și de mediul în care acesta se formează și activează.

Tipuri de ornamentări

Ornamentarea mobilierului poate fi făcută în planul suprafeței sau în relief.

Ornamnetațiile care realizează în planul suprafeței se realizează prin mai multe metode :

Cea mai veche metodă de ornamentare în planul suprafeței este încrunstația.

Ornamentația este realizată prin combinația de bucăți de diferite forme din material lemnos de diferite de diferite specii,os, corn,fildeș,sidef,baga ,pietre prețioase și metale,așezare în locașuri special prelucrate în suprafața mobilierului.Cu acest tip de ornamentație au fost împodobite piese de mobilier din Egiptul Antic și Roma Antică.Încrustațiile sunt realizate pentru delimitarea marginilor suprafețelor mobilierului.

Mozaicul reprezintă un caz particular al încrustației.Acesta tratează zona centrală zona centrală a planului pentru ornamentare.Este împrumutat ca tehnică din mozaicurile murale la care pentru mozaicurile de pe mobilier se adaugă piesele de lemn de diferite specii,os ,corn ,etc

La încrustații și la mozaic grosimea bucăților folosite în ornamentație sunt mai groase de 2 mm.

Intarsia face parte din ornamentarea plană .Desenul este realizat din bucăți de furnir de diverse culori, tăiate după un contur derivat din desenul general.Grosimea furnirelor este sub un milimetru.În aplicarea lui pe suprafața de ornamentat nu mai este nevoie să se practice locașuri pentru fiecare piesă componentă.Se realizează o foaie de furnir pentru întregul desen realizat din bucățile ce compun desenul ornamentului.

Intarsia este mult mai spectaculoasă datorită liniilor rotunjite care generează forme zvelte și armonioase.Intarsia își exprimă nivelul artistic maxim în baroc și rococo prin ornamentații cu panglici , funde,vaze de flori,ghirlande și multe alte ornamentații vegetale.

La capitolul incrustații trebuie notificată tehnica marelui ebenist André Charles Boulle.Tehnica constă în înglobarea în masa lacului de finisare a ornamentelor metalice dând o impresie de spațialitate.

Ornamentarea prin pictarea suprafețelor mobilierului reprezintă o tehnică utilizată mai des de artizanii populari.Motivele sunt cele vegetale ,frunze,flori și fructe având un pronunțat carecter zonal.Tratarea panourilor pictate se face după regulile unui tablou:ramă,chenar iar central este situat ornamentul floral.

Tehnica serigrafiei reprezintă metoda de realizare a desenului cu ajutorul cernelei tipografice turnată printr-un șablon cu site.Șablonul este realizat prin tehnica fotografică.

Lăcuirea este o tehnică chinezească prin care se așează mai multe straturi de lac natural peste suprafața de ornamentare .Se obține în final un finisaj cu luciu înalt transparent sau opac.Între straturi se pot practica ornamente crestate,gravate ,sculptate sau pictate.

Texturarea este o metodă de înnobilare a suprafețelor panourilor prin aplicarea unor modele care imită textura ,desenul și culoarea specilor de lemn.Cerneala cu ajutorul căreia se realizează decorarea este aplicată cu valțuri pe suprafața cărora sunt gravate diverse modelele.

Aranjamentul de furnire reprezintă o metodă de ornamentare a suprafețelor cu ajutorul foilor de furnir în așa fel încât acestea formează un desen compus după legile simetriei față de o axă verticală ,orizontală sau oblică.Foile de furnir sunt astfel tăiate pentru a pune în evidență desenul, textura și culoarea naturală a lemnului.Ornamentul astfel realizat din jocul de furnire este prins de suportul de lemn al mobilierului cu ajutorul adezivilor, iar marginea panoului are o tratare sub formă de ramă și fileu pentru apune mai bine în valoare ornamentul din firnire.

Aurirea sau argintarea este o metodă de ornamentare plană cu ajutorul foițelor de aur sau argint .Utilizarea acestora este făcută pe suprafețe mici care sunt parte din ornamentul de ansamblu ,pentru a pune în valoare anumite detalii.

Ornamentarea suprafețelor de mobilier se poate face și cu hârtie decorativă prin lipire normală pe suprafețe mici ;cu folie din policlorură de vinil prin procedeul de cașerare sau cu HDS –hârtie decorativă strativifată prin melaminare.

Metodele de ornamentare în relief a mobilierului reprezintă un grup de tehnici de ornamentare prin care ornamentele sunt scoase din planul suprafeței mobilierului.Gradul estetic al ornamentului este dat de combinația dintre goluri și plinuri.

Principala tehnică ,cea mai veche și cea mai răspândită este sculptura. Scultarea poate fi făcută manual sau în momentul actual poate fi făcută și mecanic.Sculptura mecanică denumește generic două tipuri de operații:dăltuirea mecanică și frezarea cu ajutorul frezelor cu coadă centrice sau excentrice care lucrează pe mașini de frezat cu ax superior.

Sculptura a fost folosită ca tehnică de ornamentație în toate stilurile și în toate zonele geografice ale Pământului.

Ornamentul sculptat în funcție de suprafața comună cu planul de ornamentare poate fi clasificat astfel:

• sculptura ronde-bosse-motivul ornamental este complet sculptat detașându-se complet de fond
• sculptura în relief înalt-ornamentul este în contact cu fondul pe anumite porțiuni
• basorelieful-reprezintă metoda de ornamentare cu relief de înălțime scăzută față de fond,contactul dintre sculptură și fond se realizează peste tot.
• relieful scobit-este o metodă de ornamentare în care ornamentele sunt săpate în fondul de ornamentare.
• crestarea este o metodă de ornamentare pe muchie,cant sau fondul de ornamentare formând modele geometrice ,la mică adâncime.Este o metodă foarte utilizată de meșterii populari
• gravarea este o metodă de ornamentare sub formă de linii sau puncte cu adâncime superficială cere sunt făcute pe suprafața de ornamentare în contextul desenului general. Aceste lini sau puncte sunt realizare mecanic cu ajutorul cuțitelor,dălților sau frezelor.

Gravarea se poate realiza la suprafețele din lemn și prin ardere iar operația se nimește pirogravură ,marginile desenului apar arse.

• traforarea reprezintă metoda de ornamentare prin care ornamentul rezultă îndepărtând suprafețele alăturate acestuia .Îndepărtarea suprafețelor alăturate se realizează prin tăiere mecanică cu ajutorul fierăstrăului de traforaj și a pânzei de traforaj.Operația de traforare se face prin ferăstruire
• ștanțarea este ornamentarea în care ornamentul apare tot prin îndepărtarea suprafețelor alăturate ornamentuluicu ajutorul ștanței.Ștanța este un cuțit cu forma pe care vrem să o îndepărtăm . Ștanțarea se face prin presare mecanică.
• strunjirea –este operația de ornamentare cu ajutorul elemntelor strunjite.Acestea pot fi incluse în ornament cu secțiune complet circulară , semicerc sau sfert de cerc.
• ornamentele presate – se obțin prin presarea unei matrițe care are pe ea ornamentul ce vrem să-l obținem, pe piesa de lemn . Lemnul trebuie înainte plastifiat .
• ornamentele profilare sau frezare reprezintă ornamentații rezultate în urma prelucrărilor mecanice pe mașini de frezat prin trecere rectilie sau curbă cu freze ce au diferite profile .Aceste tipuri de ornamente sunt incluse în suprafața de ornamntare și pot compune ornamentul singure sau împreună cu alte ornamente.

Ornamentarea mobilierului mai cuprinde și alte metode care nu le așezăm în cele două grupe de care am vorbit pînă acum cu toate că ele pot fi cuprinse în planul de decorare sau în afara acestuia. Caracteristica care le face să le enumerăm alături de ele este materialul din care sunt realizare .

• metode de ornamentare cu ajutorul materialelor textile:mătăsuri,,stofe,țesături,catifele,brocarduri , care prin culoarea ,textura și model măresc gradul estetic al mobilierului
• metode de ornamentare cu ajutorul împletiturilor din pai de orez ,secară,orz,grâu,ovăz,nuiele de alun,răchită,papură sau coajă de tei.
• metode de ornamentare cu ajutorul pasmanterilor;franjuri,ciucuri ,șnururi,nasturi.
• metode de ornamentare cu ajutorul stucaturilor care sunt ornamente realizate din ipsor pe o structură de lemn și reproduc ornamente vegetale, animaliere,figuri umane sau geometrice.
• metode de ornamentare cu sticlă simplă sau în vitraliu.
• metode de ornamentare cu ajutorul elementelor din fier forjat
• metode de ornamentare cu ajutorul elementelor de feronerie utilizate ca accesorii pentru mobilier.

Fiecare din tipurile de ornamentație enunțate mai sus au un specific anume ce îl diferențiază prin modul în care este realizat .O floare de margaretă poate fi reprezentată prin sculptare,dar poate fi reprezentată prin intarsie sau încrustare cu diferite materiale dar poate fi și pictată sau traforată sau realizată în tehnica vitraliului.Fiecare dintre ornamente reprezintă floarea de margaretă dar mesajul transmis este diferit .Ornamentul floral devine cald de apropiere sau rece,distant,majestos sau popular până la rustic .Mesajul este ales de cel care îl crează .

INTRODUCERE ÎN CUPRINS

Pentru a-mi motiva acțiunea scrierii unei cărți destre ornamentația traforată ,trebuie să încep cu reacția pe care o am în fiecare zi când intru în sala de clasă , în supermarket , în cabinetul medical și culmea în casă: acel sentiment că trăiesc într-o linie. Fie ea o linie orizontală ,verticală sau oblică ea este tot o linie.

Mobilele stau cant la cant una în continuarea celeilalte,colț lângă colț, făcând un alt zid între noi și pereții camerelor prin care ar trebui să respirăm ,în conract cu natura exterioară .

Dintre cele două funcții ale mobilei: utilitate și estetic ,în timpurile pe care le trăim am înclinat balanța exagerat spre latura utilului, lăsând esteticul pentru muzee și expoziții.

Am dat vina pe tehnologizarea excesivă a producției , pe fuga după profit și scăderea prețurilor de producție,astfel ca tot omul de pe pământ să-și poată cumpăra un pat în care să se poată odihni,o masă la care să mănânce sau să scrie și un dulap în care să-și ascundă toate textilele ce ar trebui să nu stea răvășite în douăzecișicinci metri pătrați de casă.

Am folosit cuvântul textile.

Dacă vizitați un magazin de mobilă ve-ți observa că 80 % din suprafața de expunere este ocupată de piese de tapițerie.

Materialele din piesele de tapițerie sunt în proporție de 60% polimeri sau cum s-ar spune mai abrupt ,plastic.

Atunci apare întrebarea unde este lemnul ?

Îmi pun întrebarea retoric pentru că eu , ca unul ce am proiectat și realizat mobilă știu.

Am fost învățat de mic că lemnul dă culoare ,frumusețe și căldură vieții noastre.Nu vorbesc de căldura exprimată în grade celsius ci de căldura sufletească care se vede prin expresia de bucurie a feței și strălucirea ochilor.Dar nu ajunge pentru toți.Aici ar trebui să citez dintr-un curs pe care l-am parcurs în facultate ,în care ni se arăta că datorită dezvoltării economice deosebite pe care țara noastră o are , cerințele din ce în ce mai mari ale oamenilor muncii ,producția de mobilă trebuie urcată și ea acolo unde toate acestea vor fi satisfăcute .Dar bogăția verde a țării trebuie protejată și fiecare bucățică de lemn trebuie folosită. Astfel am trecut la realizarea panourilor din așchii de lemn,introducerea de folii de plastic ca furnire, a baghetelor profilate din polimer și multe alte surogate.

A fost un timp care ne-a animat în această cursă a economiei lemnului:rapoarte inconștiente în care procente de neutilizare a lemnului din piesele de mobilă ne îndepărtau tot mai mult de sursa profesiei noastre .Noi eram mai fericiți dar ce ne înconjura devenea tot mai trist.

Nu sunt un excesiv.Mobilierul răspunde unei cerințe , așa este , dar arta mobilierului am pierdut-o pe undeva în fuga noastră disperată după bani și confort.

Am ales ornamentația traforată pentru că împreună cu sculptura și intarsia , aceasta înfrumusețează lemnul prin lemn cu delicatețe și căldură.

CE ESTE TRAFORAJUL ?

Ornamentul traforat reprezintă un desen decorativ obținut prin decuparea mecanică cu ajutorul unui fierăstrău și a unei pânze foarte subțiri sau mai nou cu ajutorul laserului .

Elementele traforate se bazează pe obținerea modelului final prin scoaterea din planul ornamentului a porțiuni ce reprezintă fondul sau invers , fondul rămâne iar conturul ornamentului este scos.Astfel golurile obținute prin care trece lumina conturează plinul ce reprezintă modelul din material netrasparent: placaj,lemn sau metal.Alăturarea dintre transparent și netrasparent stă la baza ornamentelor traforate. Lipsa jocului de lumini în fundal scade din valoarea artistică a acestuia .

Pentru prima oară noțiunea de traforaj o găsim în Grecia Antică unde denumea motivul ornamental format din elemente geometrice care se întretaie ca o țesătură cu jocuri între plin și gol pe o suprafață plană netrasparentă .Fondul netransparent în acest moment, este folosit pentru a susține structura delicată a ornamentului scoțându-i în față elementul artistic și atât, acesta este un traforaj orb.Potențialul artistic nu este dezvăluit ca valoare în acest moment ,el stă să apară în timp, în momentul când se va deschide. Ornamentul este realizat în piatra , materia primă la îndemâna artiștilor vremii.

Ornamentul migrază spre culturile Orientul apropiat și India de unde absoarbe motive ornamentale și tehnici.

Ornamentația indiană cuprinde un conglomerat de motive vegetale,animale și umane ,fără delimitări precise de suprafețe cu volume variabile dar vibrând într-o unitate existențială inefabilă și mistică. Ornamentația reprezintă o pasiune aparte pentru cultura indiană.Aceasta nu are nici o legătură cu ceea ce se cheamă latura funcțională a vieți,timpul poate fi dilatat sau comprimat prin puterea voinței umane.Motivele vegetale ,animaliere și umane aduse de cuceririle campaniei militare ale marelui Alexandru Macedon au lăsat aici amprente importante dar și tehnici persane ale miniaturizării și încrustaților.

Ornamentarea prin traforare indiană o găsim în arhitectură la pereții de separație interioară sau ferestrele sub forma unor panouri decupate astfel ca lumina să dezvolte motivul geometric sau vegetal ales. La mobilier ,taburetele ,băncuțele și măsuțele joase au suportul bogat traforat . La scaune spătarele sunt decorate cu elemente de simbolistică ,dar și suporții de brațe sau elementele de legătură dintre picioare.Panourile frontale ale dulapurilor sunt ornamentate în tehnica traforajului.

În India arta traforajului se amestecă cu influențele Extremului Orient venite din China și Japonia unde ornamentul devine desine stătător ,îndepărtându-i-se suportul ,lăsând lumina să invadeze prin orificile astfel descoperite și ridicând gradul de spectaculos.

Începuturile decorațiunilor prelucrate prin operații de traforare ne trimit în

Orientul Îndepărtat la studierea realizărilor artistice ce aparțin culturilor chineze și japoneze din perioada antică .

Trăsăturile ornamneticii chineze o diferențiază de mai toate culturile globului prin fantezie,disciplină,ordine ,echilibru,armonie și simbolistică.Artistul chinez ornamentează întreaga suprafață a obiectului cu întreg arsenalul de motive ,vegetale:tresti de bambus cu frunze alungite,crizantema, bujorii și ramurile cu flori de cireș,animaliere,dragonul, îmbinate cu zecile de tipuri caligrafice caracteristice culturii chineze .

Procedeul este utilizat la elementele de decor arhitectural exterior al locuințelor ca terminații ale acoperișurilor ,ferestrelor și ușilor,umpluturile dintre pilonii balustradelor balcoanelor sau scărilor, cât și pentru elemente de interior ca pereți despărțitori ,arcade deasupra ușilor și panouri de compartimentare , la nivelul podelei ,dintre stâlpii de sprijin ,la partea superioară,storurilor și perdelelor.

Cele mai spectaculoase producții sunt totuși piesele de mobilier ,deoarece sunt de dimensiuni mai mici iar gama de reproducere artistică a modelelor traforate este mult mai diversificată.Analizând decorațiunile traforate pe tipuri de mobilier , așa cum le clasificăm noi în epoca modernă, constatăm că acestea sunt utilizate la toate piesele de mobilier .

La familia pieselor de mobilier de ședere cele mai reprezentative din punct de vedere al ornamentației prin traforare sunt scaunul ușor din rășinoase și scaunul greu de teak unde spătarul și legăturile dintre picoare au elemente astfel decorate .

Canapeaua la fel ca și patul au o structură constructivă similară ,la acestea legăturile laterale și față sunt ornamentate cu elemente traforate .Mai sunt tipuri de paturi care au încă o tablie deasupra tăbliei spate ,care și aceasta este decorată prin traforare sau elemente deasupra patului care lateral sunt traforate cu elemnete geometrice.

Seturile de măsuțele pentru servit,sau mesele de scris au legăturile între picioare imediat sub blatul util pe toate cele patru părți ,traforate sau chiar întregul panou care formează sprijinul lateral.La mesele mai mari cu destinați de servirea mesei sau scris legăturile inferioare laterale sunt la fel traforate.

Etajera care este destinată expunerii de porțelanuri,sculpturi și vaze cu flori cu una sau mai multe polițe, au legăturile de spate și pereți laterali traforate.

Dulăpioarele din lemn de santal sau din lemn de rășinoase au ușile din panouri sub formă de ramă cu tăbliile traforate .

Paravanele sunt piese nelipsite în locuințele chinezești .Acestea au 2,3,4 sau mai multe panouri la care interioare acestora sunt traforate cu motive geometrice sau împletiri de elemente vegetale și geometrice.

Japonia în contextul culturilor extremului orient reprezintă cazul care s-a format prin absorbția împrumuturilor de la vecini respectiv China, redimensionarea acestora și apoi turnarea în forma originală lor ,arătând în final simplitate ,echilibru și autenticitate.În arhitectura japoneză predomină golul asupra plinului, natura pătrunde în mediul interior prin acestea .

Traforurile reprezentative ce vin dinspre Japonia sunt din arhitectura exterioarelor sau interioarelor sub formă de ornamente geometrice.Elementele de mobilier peisagistic cum sunt porțile, băncile ,gardurile sunt în concordanță cu natura prin lini curbe cu raze mari de racordare fără a frânge brutal cursul lin al timpului.

Interiorul tipic japonez este de o extremă simplitate , linia dreaptă predomină cu mici excepții la terminațiile când acestea urmează segmente de curbe largi.

Piesele de mobilier cu ornamentație traforată sunt acele piese pe care istoria contemporană a mobilei le repartizează la rubrica diverse :felinare,suport de cot, suport de umbrele, dar linia dreaptă reprezintă motivul general .Spre exemplu felinarul portabil cu suport de lemn are o structură portantă din lemn, lumina se difuzează printr-un strat lateral de hârtie translucidă care este prinsă de motive formate din linii drepte ce păstrează orientarea :verticală sau orizontală.

Arta japoneză mai mult ca oricare artă orientală prin caracteristica sa de autoritate dominantă a golului asupra plinului mi-a reliefat puterea artistică a ornamentației traforajului care are prin simbioza gol-plin sau lumină – întuneric stimulează izvoarele esteticului din educația umană.

Primenit cu noile influențe și tehnici de lucru ornamentul traforat este adoptat de cultura arabă din perioada medievală a orientului apropiat ,nordului Africii și peninsula Iberică.

În incursiunea prin istoria mobilierului ajungem să studiem ornamentele traforate în perioada islamică medievală a nordului Africii.Nivelul artistic crește gradual datorită reproducerilor geometrice și vegetale utilizate de artizanii stilului .Chiar dacă piese sunt mult mai sărăcăcioase ca diversitate explicabile prin locul și timpul utilizări acestora , influețele spectaculoase se declină spre perioada feudală maură .Ornamentele traforate ajung la un nivel de rafinament nemai întâlnit în Europa. Din studiile realizate pot să afirm că perioada feudală maură reprezintă cel mai puternic rezervor de mobilier decorat cu decorații traforate.

Motivul decorativ propriu islamului este arabescul care acoperă suprafețele moscheelor,palatelor,ușilor,ferestrelor,pieselor de mobilier,coperților cărților sau foilor din conținutul lor și a bijuterilor cu o inimaginabilă fantezie a rafinamentului nerepetitiv.Arabescul este elementul definitoriu al artei musulmane , este amprenta unei arte de mare finețe ,austeră și abstractă,de mare eleganță și distincție împinsă în acest loc de perceptele ideologiei religioase.

Arabescul nu putea să nu atingă și tehnica traforajului.Delicatețea ornamentelor din arabesc nu-și puteau găsi o exprimare artistică mai rafinată decât prin traforare.

Cel mai bine traforajul a reprezentat arabescul în piesele de mobilier fie prin ornamente traforate în lemn sau prin încrustații.

Măsuțele sunt mici și joase având blatul de regulă hexagonal sau octogonal cu încrustații sau ornamentate prin tehnica mozaicului ,dar legăturile dintre cele șase sau opt picioare sunt făcute prin traforare .

Taburetele sunt joase prisme paralelipipedice,hexagonale sau octogonale au legăturile sub formă de arce care pornesc aproape de partea inferioară a piciorului și continuă sub formă de arc traforat simetric în partea inferioară a piciorului alăturat.

Banchetele au spațiul cuprins între șezut și legătură inferioară împărțit alternativ cu elemente traforate și goluri.La fel dacă spătarul nu este tapițat complet el alternează cu panouri traforate și panouri tapițate.

Ușile dulapurilor pentru păstrare sunt bogat decorate .Acestea fie sunt sculptate cu arabescuri sau acoperite cu arabescuri traforate în metal sau în lemn.Tot la fel ca și ușile dulapurilor sunt ornamentate panourile ce despart spații interioare , paravenele sau panourile ferestrelor .

Influențele maure în Spania contiunuă cu stilul nasrid care atige apogeul în secolul al XIV lea mai exact între ani 1333 și 1354 când ultimii doi regi mauri Youssouf și apoi Muhammed al V-lea au definitivat capodopera maură Alhambra din  Granada. Stilul maur a lăsat urme adânci în arta spaniolă ,de un rafinament și bun gust deosebit.Oricât au încercat creștinii să șteargă urmele acestora într-un stat aflat în sfera de influență a Vaticanului nu au reușit .

Arta a dovedit în timp că rămâne un lucru fără frontiere ,idiferent de ideologii și curente .Elementele artistice dăinue indiferent de timpuri și vremuri.

Arta ornamentelor traforate are în acest loc un moment de repaos ,de regândire , de reexprimare la condițiile noi istorice , după apogeul maur . Ne aflăm în plin gotic european.

Acest moment de respiro în istorie îmi permite și mie să trag câteva concluzii necesare asupra ornamentației prin traforare ,după care voi continua cu evoluția ornametației prin traforare în epocile istorice care au urmat apogeului maur.

 

Tehnica traforajului

Traforajul în momentul de față este tot ce a fost tăiat cu fierăstrăul de traforaj.

Dacă discutăm despre tehnica de tăiere putem spune că avem două tipuri de traforare și anume

– tăierea pe contur exterior a elementului de decor.Elementul rămâne de sine stătător și poate fi folosit într-un ansamblu de decor prin aplicare .Textura ,culoarea și desenul completând ornamentația.

Dacă ne referim la acest tip de traforare putem spune că vechimea traforajului începe acum peste 3000 de ani când inserțile traforate au fost utilizate pe mobilierul din Egiptul Antic.

Acest tip de ornamentație face parte din categoria încrustaților,dar elementele care formau ornamentul au fost traforate ,adică o operație de ferăstruire .Materialele folosite erau de natură vegetală :bucăți de lemn sau furnire și de natură animală :corn,fildeș,baga și sidef.

Mozaicul așa cum apare el în istoria ornamentației își are originea în India ,vorbind aici de mozaicul Bombay cu fildeș.Apogeul mozaicului ca metodă de ornamentare o găsim în Italia secolelor XII,XIII și XIV unde sub denumirea de certosa se utilizează la împodobirea pieselor de mobilier pentru păstrare ca lăzi și cufere.

Ornamentarea prin intarsie o întâlnim în Renaștere,Baroc,Rococo și Ludovic al XIV lea .Lucrările de intarsie au evoluat în modul de reprezentare artistică a diferitelor modele : flori,peisaje sau secvențe din viața oamenilor vremii.Perfecționarea artistică a fost posibilă datorită evoluției instrumentelor și sculelor cu care se prelucra lemnul,furnirul,sau celalte materiale de proveniență animală sau minarală.

Al doilea tip de tăiere îl reprezintă tăierea pe contur a elementului de decor ,dar partea care se îndepărtează este fundalul în așa fel încât modelul rămâne ancorat prin puncte de legătură de structura suprafeșei ornamentate. Aceasta din urmă rămâne cea mai spectaculoasă metodă de ornamentare datorită jocului de gol și plin sau lumini și umbre.

Tehnica a evoluat o dată cu evoluția uneltelor și sculelor . La început s-a lucrat cu fierăstraie de mână rudimentare care au permis realizările cunoscute .În timp acestea s-au micșorat putând realiza traforuri mai deosebite.Cu toate acestea nu s-au văzut forme de traforaj mai delicate până la sfârșitul secolului al XVI lea când un meșter german dintr-un arc de ceas a conceput o metodă pentru a face lame fine, înguste , cu care se putea tăiate modele cu forme deosebit de înguste și sinuoase.

După miniaturizarea pânzelor pentru traforaj au urmat modificări ale cadrului pentru ferăstrău și apoi tehnica de tăiere: mișcarea de dute – vino pe orizontală a fost înlocuită cu mișcarea de sus –jos pe verticală.

Tăierea se face manual dar în secolul XIX tăierea se transformă în una mecanizată acționată cu o pedală de picior.În următorul secol acționarea cu pedală a fost înlocuită cu un motor electric .

Evoluții au înregistrat dantura pânzei și materialul din care este făcută,la fel s-a întâmplat și cu forma ,tipul constructiv al fierăstraielor de traforaj dar și tehnica de tăiere.

Am amintit la început că traforajul este o operație de ferăstruire.Datorită unor motive ce țin de eficiența operației de fierăstruire în momentul de față , a fost înlocuită cu tăierea cu ajutorul laserului.Tăierea are impedimentul că ,marginile acesteia sunt arse cea ce crează o inestetică a ornamentului în momentul când ornamentul valorifică condițiile naturale ale lemnului.

Traforajul a ajuns un procedeu de ornamentare foarte popular datorită procurării facile a instrumentelor de lucru.Sfârșitul secolului XVIII și tot secolului XIX ,traforajul se răspândește în Germania care cunoaște cea mai puternică dezvoltare din Europa , apoi și în Anglia.Perioada istorică consemnează și exportul traforajului în Statele Unite unde spre deosebire de Europa dezvoltarea prinde conturul specific american ,adică deosebit.

 

Continuarea istoriei ornamentului traforat

După perioada Antică și epopea maură în ornamentația europeană ,bătânul continent cunoaște o regresie în toate domeniile .Arta nu reprezintă activitatea principală a popoarelor europei .Arta se dezvoltă la umbra siguranței de sine și a unei vagi prosperități.Pământurile Europei în această perioadă nu dau asemenea garanții de aceea nici produsele de artă nu au cum se exprima .Ornamentația parcă aa intrat într-o amnezie istorică și are o exprimare timidă de a învăța să facă primii pași ai unui copil.

Mă entuziazmează când trebuie să vorbesc despre începuturile unei ere în istorie în jurul anilor 1000 vechile civilizații europene au dispărut, antichitatea a apus,Bizanțul dispărea încetul cu încetul,iar din cenușa a ceea ce a fost o dată ,alte civilizații încercă să apară.Orașele decad se depopulează,școlile dispar,viața intelectuală regresează, tradițile culturale se descompun,comerțul își încetinește ritmul,meșteșugurile ștagnează.

Invazile barbare au schimbat harta Europei,întemeind o serie de state importante pentru viitorul civilizației acesteia : vizigoții în spania,anglo-saxonii în Britania, vikingii în Scandinavia ,normanzii în Sicilia,slavii în răsăritul continentului iar francii în vestul acestuia.În tot acest tablou apocaliptic mănăstirile reprezintă inima care va pulsa sânge pentru o nouă civilizație.

Mânăstirea este centru meșteșugăresc,agricol,focar de cultură,sursă de civilizație une se găsesc singurele biblioteci, școli și spitale ale vremii.

Ornamentația săracă printehnici se îmbogățește prin simbolistică datorită influențelor culturilor popoarelor mogratoare la elementele autohtone zonelor europene.

Condițiile arătate au făcut ca ornamentele traforate expresie a delicateții și rafinementului artistic și-au făcut mai greu loc în evoluția istorică astfel că o găsim abia în gotic.

Datorită noului principiu structural gotic ,rama cu tăblie este similar cu mutația survenită în arhitectură,elementul de rezistență îl constituie un schelet din cadre rigide,iar în câmpurile dintre aceste cadre se montează tăbli ușoare de umplutiră care sunt ornamentate cu cioplituri în relief plat sau înalt sau cu ornamente traforate .

Traforurile apar la scaunele cu spătar la care șezutul este ca o mică ladă .Ornamentele sunt pe tăblile de jur împrejuril lăzii de șezut ,sub cotiere și pe spătar .

Lăzile de șezut find construite în aceeași structură de ramă cu tăblie .tăblile de la partea inferioară au elemente traforate cu ornamente vegetale sau arhitecturală.

Mobilierul de păstrare cum este dulapul are suprafață mai mari pentru ornamentare făcându-și loc și traforurile pe lângă scultură cu aceleași ornamente vegetale ,arhitecturale dar și heraldică.

Renașterea cu spiritul nou al eliberării gândirii ,rafinamentul civilizației și frumosului stă sub influența clasicilor antichității.Creațile de artă stau sub voluptatea formei și a culorii. Repertoriul motivelor ormanentale sunt de origine în deosebi arhitecturală când artistul caută cu nesaț originile inspirației antice atât în ornamente vegetale cât și în cele animaliere. Traforurile și-au găsit mai greu locul în renaștere dar ele se găsesc la exteriorul planului cum ar fi :spătarele de scaune, sprijinul cotierelor ,lateralele polițelor.Planele de interior sunt tratate plin doar cu încrustații ,marchetare și placări .

Stilul baroc vine cu detalii expresive ,jocuri de umbre și lumini , forme și volume pline de mișcare peste formele echilibrate și logice ale renașterii .Maeștri barocului au scos materia din încremenirea ei prin utilizarea linilor și planelor curbe în dorința de a da expresivitate dorinței de viață și lumină.

Gustul epocii este dominat de arabesc ,meandre și curbe capricioase.

Mobilierul are un caracter preponderen ornamental.Traforurile sunt reprezentate de marchetare dar și de formele picioarelor sau suporților de sprijin ale pieselor de mobilier ,fie de ședere și odihnă , depozitare sau lucru..În Anglia perioadei Qeen Anne ornamentațiile orientale chinezești își fac treptat locul în mobilierul timpului și o dată cu acestea și ornamentele traforate

Stilul rococo amplifică formele curbe ,extravagante ale cochetului .Dezvăluie formele capricioase ale florilor și lujerilor ,ghirlande ,buchete de flori ,arabescuri dar și măști,fețe de copi șă femei,păsări exotice pagode și alte motive orientale.

Traforurile sunt reprezentate atât de formele exterioare dar și de marchetărie.Stitlul impune tot mai mult în ornamentarea panourilor cu intarsi în locul marchetăriei.

Stilului rococo englezesc trebuie să-i dăm importanța cuvenită .În primul rând pentru că el este un stil mult prea independent în rococoul european ,caracterizat de elemnte ornamentale influențate de cultura chineză.Spătarele scaunelor sunt elementul definitoriu al creatorul Thomas Chippendale care sunt traforate ,dar și fațadele bibliotecilor și vitrinelor care au ornamentațiile din jocuri de baghete și traforuri.

Perioada rococoului este urmată de clasicism unde traforurile sunt utilizarte în mod mai sărac ,sculptura făcându-și rolul de decorator .

Stilul art noveau folosește sporadic tehnica traforajului dar nu excelează prea mult .

Din secolul al XVII stilurile moderne recurg la linii drepte , mai sărace în ornamentații și mai mult în forme și culoare . Mobilierul capătă din ce în ce mai mult utilitate ,esteticul find doar formă .

La final

Ornamentele traforate nu și-au găsit adevăratea valoare în ornamentarea pieselor de mobilier.

După 1800 când orientarea în curentul artistic a trecut de la încărcarea supraponderală a ornamentației mobilierului la liniatura ornamentală contemporană ,traforajul și ornamentul tarforat a înregistrat o evoluție independentă cu evoluție de sine stătătoare.

Artiști au realizat produse de mici dimensiuni :polițe ,cutii ,suporți ,picioare de sprijin ,în așa fel încât traforajul și-sa putut afirma o parte din ceea ce avea de prezentat din valoarea artistică.

Fără a minimaliza valoarea acestor producții ,migala cu care artizanii au pus în valoare ornamentelelor specifice tipului de ornamentare , cred că ornamnetul traforat ,cu greu își va găsi un traseu independent fără a coexista cu mobilerul punându-și în valoare reciproc calitățile estetice.

Bibliografia

1. Marin Nicolau Golfin – Istoria Arte-Editura Didactică și Pedagogică –Buc.1970Vol I-II

2. Ovidiu Drîmba – Istoria culturii și civilizației-Editura Științifică și Enciclopedică-

Buc.1987 .vol I-II

3. Franz Sales Meyer – Ornamentica-Editura Meridiane-BUC .1988

4. Thomas Munro – Artele și relațiile dintre ele.Editura Meridiane.Buc.1981.vol II

5. H. R. Radian – Cartea proporțiilor-Editura Meridiane.Buc.1981.

6. Marina Bucătaru – Stiluri și ornamente la mobilier.Universitatea Brașov.1988.vol I

Modele de ornamente traforate

Iulian Paiu – Ornamente traforate, Ed. Răzeşu, 2013