Arta picturii în viziunea mea constituie o religie – Petre Petrescu
„Am fost educat în spiritul credinţei şi moralei creştine. Arta picturii în viziunea mea constituie o religie în care universul uman se contopeşte cu cel cosmic. Cred că transcendentul nu este un lucru în sine, o abstracţie sau un simbol, ci o legătură afectivă între cosmic şi teluric, între om şi divinitate”(Petru Petrescu – “Confesiuni”).
Aspiraţia lui Petru Petrescu e aceea de a cuprinde, în imagini concentrate până la metaforă, o întreagă lume ale cărei sensuri le investighează cu o privire necontenit fermecată de frumuseţea lucrurilor care i se înfăţişează. Întreaga expoziţie de faţă e o antologie de motive româneşti, pentru a folosi titlul uneia din lucrările sale drept nume pentru ansamblul celor aproape o sută şi cincizeci de mărturii lirice prezentate de el publicului bucureştean.
Pentru artistul care vine dintr-un ţinut unde legenda şi istoria se întâlnesc într-o sinteză pururi vie, datinile din străbuni au valoarea necontestată a realităţii. S-ar spune că el nu le aduce din straturile adânci ale memoriei colective, ci asistă la necontenita lor desfăşurare într-un spaţiu care e deopotrivă arhaic şi contemporan. Arhaicul coboară spre contemporan trecând, în imaginile lui Petru Petrescu, prin Creangă şi Sadoveanu. Artistul împlineşte astfel o firească datorie faţă de cei de dinaintea noastră; dar, în acelaşi timp, notează datele unei realităţi spirituale la care e părtaş. Lumea în care trăiesc oamenii acelui ţinut extraordinar de la poale de munte e lumea unde semnele de legendă sunt la fel de adevărate ca şi amintirile din copilărie sau ca poveştile de demult ale hanului Ancuţei.
Dar Petru Petrescu nu aparţine doar acestui univers al legendei. Spaţiul din care se desprind imaginile lui se întinde din eternitatea albastră a mării până în povârnişurile munţilor ale căror mistere el visează să le desferece cu o cheie care nu e alta decât aceea a gândului şi a înfiorării ce-i însoţeşte fiece întâlnire cu priveliştea maiestuoasă a brazilor. Sunt drumurile din ţară ale unui artist care simte, cu întreaga fibră a sensibilităţii sale, frumuseţile unor înfăţişări ale naturii aflate în necontenită schimbare.
Nu e, fireşte, doar un univers al realităţilor geografice; mai presus de orice, e un spaţiu specific al spiritualităţii naţionale căruia Petru Petrescu îi spune frumos Universul Cucuteni. Din vremuri de demult ajung până la oamenii prezentului semnificaţiile unei civilizaţii ce s-a definit, în cuprinsul culturii europene, ca una dintre cele mai impunătoare dovezi ale capacităţii creatoare şi ale impresionantei inventivităţi ale omului de acum atâtea milenii. Conştiinţa că nu suntem numai contemplatorii, ci şi continuatorii acelei admirabile civilizaţii a îndepărtaţilor noştri înaintaşi e elementul care dă cea mai de preţ valoare viziunii artistului moldovean.
Pentru că şi imaginile ce par desprinse de orice temă istorică se conturează doar prin puterea visării lirice, în acest univers al pictorului ce îşi caută temeiurile unei construcţii poetice, legenda şi arheologia pătrund, dând sens întregii arhitecturi picturale. Universul pictorului e străbătut de melosuri străvechi, el se clădeşte în preajma unor amintiri mioritice şi, deopotrivă, ale versului ovidian. Trec pe aici rapsozii, se revarsă traistele cu poveşti, se înalţă agive în preajma unor picturi votive ce mărturisesc vechimea unei culturi cu puternică personalitate. Din timpuri ale căror sunet se păstrează în ceramica Cucutenilor, până în prezentul plin de profunde sensuri ale civilizaţiei, arta lui Petru Petrescu se circumscrie unor teme importante ale existrenţei noastre. Imaginile lui sunt efigii ale unei viziuni cu adevărat lucide, stând sub semnul suveran al veghei. (Dan Grigorescu)
